M-am mutat pe Frunzaresc.eu

Salutare tutror,

În „viața” oricărui blog vine momentul să mai facă un pas important spre maturitatea și evoluțiea sa. Pentru mine acest moment a avut loc pe 18 septembrie 2014, când m-am mutat.

Am casă nouă, pe frunzaresc.eu.

Va aștept acolo cu multe articole și informații de bine despre oameni, evenimente și proiecte, dar și cu idei pozitive, pentru o viață cât mai împlinită!

Vă pup 🙂

new-home

Reclame

Hai la teatru! E „Căldură mare”

Atunci când merg la teatru, obișnuiesc să spun mai degrabă că „merg să mă culturalizez”. Este o expresie pe care am adoptat-o acum câteva luni și îmi place mult.

Ce poate fi mai frumos decât 2 ore în care ești pătruns de frumusețea cuvintelor, a gesturilor sau a poveștii/piesei care se pune în scenă?!

Am crescut cu ideea clasică de a merge la teatru într-o clădire specială, cu o scenă imensă, cu scaune amenajate în același fel, cu multe lumini și efecte speciale.

De curând însă am descoperit teatrul neconvențional, un loc în care te relaxezi în timp ce savurezi un suc și piesa preferată. Este mai mult decât ți-ai putea dori. Atmosferă faină, oameni deosebiți, spectacole de teatru pline de culoare, pe o scenă imporvizată, cu un decor simplist, aproape inexistent. În opinia mea, la un spectacol de teatru contează cel mai mult piesa care se joacă, prestația actorilor și capacitatea lor de a-ți capta atenția.

Săptămâna trecută, bunul meu prieten Emil Călinescu m-a invitat la piesa de teatru “Căldură mare”, de Ion Luca Caragiale, care s-a jucat la Teatrul Roșu, pe o terasă, în aer liber.

Deși nu era așa căldură, chiar stătea să plouă, piesa a reușit să ne țină pe scaune până în ultimul moment. Era plăcut să să asculți replicile scrise de Caragiale sub picăturile calde de apă.

10614123_506550159482269_4831856622705333152_n

Recunosc, nu am citit piesa scrisă de Caragiale, așa că nu aveam mari așteptări, în schimb am râs tot spectacolul. Actorii – Daniel Hara, Andrei Seusan și Eduard Cirlan au intrat atât de bine în rolul pe care îl interpretau, încât la final aplauzele nu se mai sfârșeau.

Apreciez cultura sub orice formă și recomand teatrul neconvențional la orice oră 🙂

Ce mai stai, hai la teatru, chiar dacă nu e așa căldură mare!

La mulți ani!

Unii consideră această zi ca fiind tristă, alții o petrec la maximum. Eu o văd puțin diferit.

Ziua onomastică sau ziua de naștere este un moment plin de emoție, pe care vrem nu vrem, îl simțim în fiecare an, la o dată fixă.

Când eram mică plângeam mereu de ziua mea. Eram obsedată ca lucrurile să iasă perfect și din această cauză uitam să mă bucur de moment. Perfecțiunea pe care mi-o doream era imposibil de obținut pentru că lucrurile se întâmplă rareori exact cum ni le-am imaginat.

Ce nu știam atunci însă este că nu contează atât de mult detaliile acelea minore, irelevante, ci oamneii care îmi sunt alături și cum mă simt eu, cât de mult am evoluat și m-am dezvoltat în acel an.

felicitare_20

Acum, după 27 de ani, am ajuns să privesc această zi diferit. Mă bucur de ea de dimineață până în ultima clipă a zilei. Savurez fiecare urare, fiecare gest din partea amicilor, fiecare moment petrecut cu prietenii. Îmi dedic puțin timp și pentru mine. Este momentul meu de introspecție, o discuție interioară între mine și eu, în care analizez cum a fost anul, cât m-am schimbat, cât de mult am făcut din ceea ce mi-am propus și stabilesc obiective pentru cel care începe.

Este bine când realizezi că ceea ce ți-ai dorit s-a împlinit. Este bine să vezi cât ai crescut la propriu, dar și la figurat și mai ales că ai devenit o persoană mai bună și mai perspicace.

Ziua onomastică nu trebuie să fie un factor de stres. Faptul că am crescut cu un an nu este un motiv să fim triști. Din contra, asta e evoluția normală a vieții, iar noi trebuie să învățăm să ne bucurăm de ea și să savurăm fiecare moment.  

La mulți ani!!!

Real Escape Room – un altfel de joc

Sunt gata mereu să spun DA provocărilor, mai ales la celor care sunt extreme sau neobișnuite. Îmi place să încerc lucruri noi care mă fac să gândesc „outside the box” și să experimentez tot felul de jocuri și sporturi care îmi provoacă senzații noi.

Am sărit cu parapanta, am jucat paintball, laser tag, boargames-uri, am tras cu arcul, cu arma și abia aștept să sar cu parașuta. Însă până atunci, vreau să vă povestesc despre un nou joc, pe care l-am descoperit de curând. Se numește Room Escape și poate fi jucat în echipă într-o singură cameră sau în două camere.

Este un joc de evadare foarte cunoscut în Europa, în special în Budapesta, unde se practică de mulți ani.

De ce este atât de special?

Pentru că îți stimulează inteligența, ingeniozitatea și creativitatea la maximum și te provoacă atât de mult, încât uneori vrei să te dai bătut, dar nu o faci!

Mecanismul jocului este simplu: intri într-o cameră, care aparent pare goală, și ai 60 de minute la dispoziție să evadezi. La propriu vorbind! Trebuie să găsești cheia care te ajută să deschizi ușa.

Pare ușor, nu? Vă spun din experiență că nu este așa!

În cameră sunt tot felul de indicii care te pot ajuta să descoperi unde este ascunsă cheia care te va salva. Problema este că nu sunt foarte ușor de găsit și chiar dacă le găsești sunt gândite atât de bine, încât este greu să descoperi misterul lor. Puzzle-uri, ghicitori, jocuri de cuvinte, chei, instrumente, aparate și tot felul de surprize îți vor ușura sau încurca drumul care te poate ajuta să scapi din cameră.

Te simți ca în Prison Break, numai că nu știi Planul de evadare.

Lucrezi în echipă, te susții reciproc, te bucuri când găsești următorul indiciu, te demoralizezi că nu poți rezolva un puzzle, apoi încerci să faci conexiuni, să gândești diferit, să ieși din zona ta de confort, să descoperi ce sau care ar putea fi rezolvarea și încerci din nou.

Mai ai un pas, trebuie să găsești care sunt cifrele magice care te vor ajuta să deschizi ușa seifului în care se ascunde cheia magică, cea care îți asigură succesul dublu: evadarea și mulțumirea interioară că ai găsit toate indiciile și ai rezolvat puzzle-ul.

10430496_798882526799021_5637746154928149633_n

Recunosc, am stat 1h 30 la acest joc, pe care l-am jucat în colaborare cu altă echipă (existau indicii la noi care îi ajutau pe ei și invers). Am trecut prin toate stările posibile: m-am enervat, m-am demoralizat, m-am bucurat, m-am energizat și am plecat de-acolo cu o stare de sprit excelentă.

Vă recomand să jucați acest joc măcar o dată și garantez că veți dori să-l experimentați din nou.

În București puteți face o rezervare la Real Room Escape, iar în Cluj la Panic Room.

Goog luck!

P.S: nu vi se poate întămpla nimic rău 🙂

Cum am tras cu arma!

Și-a îndreptat mâna către noi și s-a prezentat. Am răspuns politicoși și am mers spre direcția în care ne-a indicat. Am trecut printr-un hol, apoi am coborăt scările, după care am mai mers prin câteva holuri și gata, eram la destinație.

Înainte de a intra în cameră, am completat într-un tabel datele noastre (e o măsură de precauție) și am așteptat curioși și entuziasmați următoarele indicații.

Instructorul ne-a adus câte o pereche de căști și ochelari de protecție, apoi a început să ne explice câteva reguli. Ne-a arătat poziția corectă atunci când țintești, cum trebuie să ținem arma, ce faci în momentul în care obosești, cum încarci arma cu gloanțe etc.

Pentru a  ținti cât mai precis, am făcut un mic exercițiu: instructorul a pus o monedă pe armă și ne-a încurajat să apăsăm pe trăgaci, fără a mișca arma, astfel încât moneda să nu cadă. În acel moment arma nu era încărcată.

Amicul meu a fost primul care a tras cu arma, după care am urmat eu. Chiar dacă aveam căștile de protecție, zgomotul era foarte puternic. Mă întrebam oare ce făceau soldații în armată, pe câmpul de luptă?! Nu cred că aveau căști de protecție în acel moment.

Simțeam cum adrenalina îmi urcă prin vene, dar eram și puțin panicată de ce se întâmpla. Știam că atunci când apeși pe trăgaci, sare o parte a glonțului. Dar acum, pentru că auzeam zgomotul și vedeam bucățile de oțel care zboară cu putere în toate părțile, mi s-a părut puțin scarry.   

A venit și momentul în care trebuia să trag cu arma. Ținta era la 5 metri distanță. Instructorul mi-a explicat încă o dată regulile și m-a lăsat să încerc această nouă experiență. După 5 gloanțe, am făcut o pauză. Am primit felicitări pentru preciziea și îndemânarea mea.

arma 2

Cum a fost? Foarte fain, dar destul de dificil.

 Arma mi s-a părut un pic grea, iar după 3 gloanțe deja obosisem. Când apeși pe trăgaci, pistolul se ridică puțin în sus și simți cum te împinge în spate. Îți dă senzația că nu o să țintești niciodată pe mijloc. Cu fiecare glonț tras, ai din ce în ce mai multă energie și te ambiționezi să țintești cât mai bine.

După ce am tras 15 gloanțe, instructorul a mutat ținta la 10 metri. Aici a fost mai dificil, ai nevoie de mai multă experiență pentru a ținti pe mijloc.

Dacă mă întrebați dacă aș repeta experiența, aș spune: poate cu altă armă 🙂

#spuneicuuncantec

Prin fiecare campanie pe care o face, Coca-Cola reușește să inoveze, să surprindă, să aducă zâmbete pe fețele fanilor săi și să-i convingă de faptul că sunt un brand COOL.

O nouă idee pe care au lansat-o de curând – Spune-i cu o Coca-Cola – se remarcă prin simplitatea sa, dar și efectele pe care reușește să le producă în rândul fanilor. Campania le oferă fanilor oportunitatea de a trimite mesaje mișto prin muzică. Versurile celor mai cunoscute și iubite melodii sunt imprimate pe sticlele de Coca-Cola de 250 ml, 500 ml și dozele de 330 ml.

Brandul a lansat și o  aplicație pentru Android (descarcă de aici) și iOS (descarcă de aici), de unde fanii își pot alege melodiile lor preferate dintr-o listă predefinită și pot interacționa cu utilizatori care au preferințe similare.

În această seară, m-am întâlnit cu promoterii Coca-Cola în Parcul Tineretului, unde împărțeau sucuri la fani și le recomandau să-și personalizeze o doză de Cola cu numele lor și melodia preferată. În funcție de melodia pe care o alegeau, o trupă care era pe o scenă improvizată, cânta câteva versuri din melodia respectivă.

O  idee foarte mișto: bei suc, personalizezi o doză pentru cineva drag și te relaxezi în timp ce asculți melodia ta preferată. Ce poți să-ți dorești mai mult?!

ColaCola 3Cola 2Cola 4

Brandul s-a gândit și la mediu. A amplasat un tomberon în zona în care promoterii dădeau suc, pentru a recicla dozele de Coca-Cola. Big like pentru asta 🙂

Cola 5

Despre campaniile făcute de companie am mai scris aici.

Lucy sau cum ar fi dacă…!

Am auzit păreri împărțite despre el. Că e bun, că e rău, că e slab, că e distractiv etc.

Filmul Lucy a stârnit multe discuții și întrebări în rândul criticilor de film și a iubitorilor pelicolelor realizate de cunoscutul regizor Luc Besson (a realizat filmele Nikita, Leon, Al cincilea element etc.)

Ideea de la care pornește Besson în filmul Lucy este promițătoare: ce s-ar întâmpla dacă ne-am putea folosi creierul la capacitate de 100%? În condițiile în care o persoană folosește în mod curent 10% din capacitatea creierului și un delfin folosește 20% din capacitatea cerebrală, cum ar fi oare dacă am putea să folosim creierul în proporție de100%?!

Experimentul acestui exercițiu mental este redat într-un thriller de acțiune care o are în rolul principal pe Lucy (Scarlett Johansson), o tânără care este implicată accidental într-o afacere periculoasă. Lucy este nevoită să transporte, din Taipei în Europa, un drog sintetic, care i-a fost implantat în burtă.

home-1404224079-INT 1$_AW_[26668] Lucy

Acest drog are capacitatea de a stimula activitatea creierului în proporție de 100%. Filmul prezintă treptat ce s-ar întâmpla cu noi dacă acest lucru ar fi posibil.

Nu este un documentar în care se prezintă fapte științifice, argumentate și unanim acceptate sau controversate, ci un film de acțiune care îmbină o poveste, alternanța trecut-prezent, evoluția oamenilor și a animalelor, efecte speciale, multă imaginație și câteva date științifice.

Este un film ușor, de văzut măcar de curiozitate sau pentru a-ți stimula creativitaea și imaginația.

În România, filmul Lucy este distribuit de Ro Image.